Home » Istorie » Acesta este cel mai vechi text mayaş. În document au fost analizate mişcările planetei Venus

Acesta este cel mai vechi text mayaş. În document au fost analizate mişcările planetei Venus

Acesta este cel mai vechi text mayaş. În document au fost analizate mişcările planetei Venus
Publicat: 08.09.2018
La 54 după ce a fost vândut de către un grup de hoţi, un text mayaş a fost declarat autentic de către specialişti. Institutul Naţional de Istorie şi Antropologie din Mexic a afirmat că textul ce seamănă cu un calendar a fost creat în jurul perioadei 1021-1154 d.Hr. şi este cel mai vechi document precolumbian descoperit până în prezent.

Cele 10 pagini ce au supravieţuit trecerii timpului vor fi cunoscute sub denumirea de „Codexul Mayaş din Mexic”. Conform Mail Online, anterior a fost cunoscut cu denumirea de „Codexul Grolier”. 

La început, cartea a fost compusă din 20 de pagini ce conţineau o serie de observaţii şi predicţii asociate mişcărilor astrale ale lui Venus. Textele mayaşe sunt compuse dintr-o serie de glife silabice. Un colecţionar mexican a cumpărat documentul în 1964, iar prima oară a fost expus la clubul Grolier din New York, în 1971. 

Colecţionarul Josue Saenz a înapoiat cartea autorităţilor mexicane în 1974.  „Stilul din această carte este diferit de cel al altor documente mayaşe, acest fapt a pus la îndoială autenticitatea cărţii”, au afirmat membrii institutului într-o declaraţie oficială. „Am realizat o serie de teste chimice pentru a-i dovedi autenticitatea”, au adăugat ei. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase